holy bubble

imediat dupa ce am putut sa articulez cuvinte, am bagat degetu in caca si am intrebat pe cei mari „ce  e asta?” (de fapt, suna mai degraba asa: „fe e ata?”). raspunsurile au fost variate, in functie de gradul de rudenie sau alcoolemie. am putut sa remarc insa faptul ca la cele mai chinuitoare zbuciumuri cognitive ale mele cei mari reactionau mereu ca si cum „e mic, putem sa-i raspundem absolut orice ca sa-i inchidem gura, oricum nu va tine minte nimic”. ei bine, nu este adevarat – am fost pus pe piste false de nenumarate ori, cu diverse raspunsuri indiferente: capcaunul din nuc care vine sa ma inghita daca nu adorm, cu cei doi mosi care intr-o singura noapte reusesc sa puna bombonele ieftine in papuci la toti copii cuminti (cumva i-am prostit de fiecare data, ii banuiam de senilitate sau standarde joase). o ambitie neclintita m-a facut sa fac toate aceste minciuni ale copilariei sa se prabuseasca, cu o aprobare muta din partea celor mari – in afara de una singura: povestea cu doamne-doamne. desi eram aboslut sigur ca toata lumea vede cum am depistat farsa, inca nu puteam sa ies pe strazi sa strig in gura mare  „nu exista dumnezeu, nu exista dumnezeu”, asa cum facusem rand pe rand cu mos craciun, mos gerila, nicolae, mos ene – le-a venit randul la toti. un ochi mare ma priveste? chiar acuma, cand fac caca pe olita? e o gluma, nu? e ca atunci cand cineva face o pacaleala dar neaga in continuare chiar daca te prinzi si intrebi „nu cumvaaa e 1 aprilie azi? of cum te-ai prins? e calendaru in spatele tau boule” nu are sens sa pacalesti pacaleala. ei, am hotarat ca trebuie sa ma inchid in mine pentru studiu pe cont propriu. nu am facut decat sa nasc alte milioane de intrebari si necunoscute, imi blestemam soarta pe olita.

vocile serioase ma indemnau sa invat tatal nostru. cica trebuie spus dimineata, la pranz si seara, e o rusine ca nu stiu pe de rost incantatia asta magica  dar eu nu mai credeam deja in primitivisme gen abracadabra sau sesam deschide-te. convinge-i sa se roage pe aia murdari de caca pe fata, poate ei au nevoie de un ingeras ocrotitor, nu eu. intr-o zi cineva imi sugereaza sa citestc biblia. sa citesc? cum adica, sa citesc. cum ramane cu crede si nu cerceta? am fost totusi lamurit ca nu este o carte ca cele de colorat care reprezentau bibliografia mea pana in acel moment, asa ca am pus botu. eram convins ca in aceasta carte a cartilor voi afla secretul suprem al vietii, exact sensul nostru, nici nu imi venea sa cred ca nu m-am gandit sa intreb daca exista asa ceva. frecam intre degete foita subtire difana si priveam cu dispret alaturi la rugosul sul de hartie igientica ceausist. in schimb, de la primele pagini, descopar ca e plina cu povesti! care, in plus, mi se pareau si foarte plictisitoare. cum sa incredintezi cele 10 legi divine unui om cautat pentru crima in egipt? el era cel meai breaz de pe pamant? in cazul asta de ce nu ai dat un restart sistem, doamne? un undo pe undeva, de exemplu la scena cu sarpele si fructul tentatiei… nu ti se pare ca aia ar cam fi intriga? cu asta ma aleg, dupa cautari asidui timp de 7 ani de acasa? fratilor, nu mai sunt la cresa!

si iata, azi sunt abordat de omenei care pretind de la mine sa nu vorbesc daca nu studiez in prealabil biblia. oameni care pana la varsta asta, care le permite sa poata folosi tastatura doar pentru a da copy/paste la pasaje scrise de altii, nu s-au intrebat niciodata cum o fi aparut lumea asta, ce legi o guverneaza, care este sensul vietii, pentru ca ei STIU toate astea. cum de unde? e scris in biblie.

nu va spun astea in calitate de om care a studiat biblia, intelectual cugetator, filosof gnostic, bloger sau artist, ci in calitate de cacaios pe olita.