Carmen

Cateodata cand ma cac imi aduc aminte de intamplarea asta:

Eram prin clasa intai si am mers la o vecina de bloc, Carmen, sa ne jucam. Nu era neaparat frumusica dar zvelta si zvapaiata. Avea parul lung pana la fund si brun. Pe frate-su mai mic il chema Marius si inca nu putea sa-l pronunte pe „r”. In plus, era balbait. Era si el prin casa. Imi aduc aminte cum Carmen m-a chemat sa-mi arate cum face ea pipi. Stateam stingherit in cadrul usii de la baie si ma uitam dintr-o parte cu ochii holbati la ea cum se arcuieste deasupra veceului. Cum sa va explic, se tinea de colac cu mainile pe la spate si tot corpul era cambrat, sprijinindu-se doar pe varfurile degetelor de la picioarele lipite. Fustita si-o trasese in sus pe talie peste tricouas. Bine, mai vazusem eu pasarici pana atunci, dar niciodata in prezentarea asta. nu era deloc o situatie gen “arata-mi-o ca sa ti-o arat”, Carmen mi se expunea fara sa-mi ceara nimic in schimb, doar pentru placerea curiozitatea mea, intr-un mod atat de spectaculos cum n-am vazut nici pana azi in vreun playboy. Nu era niciun fel de graba ca ne-ar prinde cineva, nu era nimic pe ascuns, nu era nimic rusinos. Pur si simplu isi tot ridica si cobora fundul prin gaura colacului, uitandu-se la mine. Atunci mi-am dat seama ca eu, de fiecare data cand ma asez pe colacul veceului stau cumva chircit, probabil o reminiscenta a perioadei de cand eram atat de mic incat trebuia sa am grija unde imi asez centrul de greutate ca sa nu cad in olita. De atunci inainte, am inceput sa ma cac cu demnitate.