[idiot]

Februarie 8, 2011

puțină istorie

Filed under: delir — Pœtrip @ 07:51

despre aclatidia, coltinentul dispărut

(sorry, am stricat toată surpriza)

atlantida era tărâmul unde locuiau fiii și fiicele lui atlas alias titanul-de-carieră-împietrit impotent în postura de cu cerul în cârcă. dar înainte de toate, câteva date foarte importante:

Moș Aclas, fiul lui tata Aether și mama Gaia, a avut următoarele progenituri atlantidice:
cu frumoasa Hesperia nu mai puține de trei: Aegle, Arethusa și Erytheia, zise și Hesperidele serii;
cu Oceanida Pleione le-a avut pe Hyadele ploii (nouă): Aesyle, Ambrosia, Cleeia, Coronis, Eudora, Pedile, Phaeo, Phyto și Polyxo; Pleiadele sinucigașe în constelație (șapte): Maia, Electra, Taygete, Alcyone, Celaeno, Sterope și Merope; Hyas, care-i numai unu, vânator vânat de propriul vânat și jelit de bocitoarele Hyade surori îndurerate până la moarte;
cu alte mame pe care mitologia nu le consemnează le-a avut pe Maera, pe Diona, mama Afroditei, frate! și pe Calypso -cea în brațele căreia Odiseu n-a vrut-nici-(vorba-vine)-mort să-și abandoneze pe insula Ogygia pentru eternitate soția, pe Penelopa și moralitatea. erou sau bou, nu și-a părăsit nici nevasta, nici mortalitatea.


locuitorii și locuitoarele atlantidei se numeau atlanți respectiv cariatide. oameni lapidari neclintiți ciopliți în piatră seacă să ne fie cu noroc mari amatori cărți de joc, de rock deloc să nu fie de deochi. hobby-uri și pansiuni: întocmirea de atlase cu harte ale lumii civilizate și înfăptuirea de acte caritabile din fonduri europene nerambursabile.

povara imaginară a odioasei moșteniri de familie pe care o susțineau in grup era suportată cu mai mare demnitate, lejeritate și seninătate de către femei spre deosebire de bărbați, cocoșați și abrutizati, figuri decrepite încrustate de grimase criptice inscripționate cu crevase și vase de sânge umflate pe burtă și pe brațe.

tensiunea dar mai ales încărcătura negativă a descărcărilor descendente de forțe a făcut ca insula pe care locuiau mecanic static și în echilibru pașnic să se scufunde, ca un semn imanent al sfârșitului iminent al epocii-a-pietrei întru pizdirea lapizdării, prezisă în letopizdețul uitării țării delapidării. era în era glaciară o așa avalanșă de geruri de crăpau pietrele și tot un potop de minciuni de îngheațau apele.

așadică așadar carevasăzică dar să vă fie cât mai clar antantida, atranctica, atlantiș s-a dus cu zile, s-a prăvălat, s-a dat la fund pe furiș, de pe o zi pe alta gata. ieri a fost, azi nu mai e – și nici măcar mâine nu i-a remarcat cineva absența. iar eu n-am gasit-o nici cu google earth, dupa ce am întors pămantul pe dos și cu susu-n jos și-am golit apele din albie și berile din halbe. ș-încălecai pe-o șa inșăuată pe șapte cai deodată și pe șușa transfăgărășan o tăiai degrabă că adevărat de ar fi nimic nu s-ar mai născoci.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: