[idiot]

Ianuarie 30, 2011

O plimbare

Filed under: delir — Pœtrip @ 18:15
Tags:

Pe strazile orasului asta, care nu-mi este mai strain sau mai familiar decat oricare altul, precum nici oamenii de aici nu sunt decat aceiasi oameni de peste tot – necunoscuti pe care-i stiu atat de bine. Copilul cu mingea, soferul care opreste si-mi face semn sa traversez, femeia cu sacosa cu care ma intersectez pe trecerea de pietoni. daca as vrea numai, as putea sa-i fac pe oricare dintre ei sa rada in hohote sau sa arunce cu pantofii in mine, spunandu-le totusi doar acelasi lucru in forme diferite. de exemplu… nu, mai bine niciun exemplu. acum chiar scriu randurile astea pentru acei dintre voi care inteleg ce vreau sa spun si fara sa fie nevoie sa dau exemple.

As putea spune ca merg fara o directie anume. ma cuprinde un zambet larg, remarcat si de ceilalti participanti la traficul de pe trotuar. ma amuza cand ma vad pe mine insumi ca pe un personaj dintr-o nuvela romantica de acu’ 100 de ani. Dupa cum spuneam, eroul nostru se indreapta fara graba spre gara, bucurandu-se doar de scartaitul zapezii sub pasii sai. spre gara? ce sa fac la gara? ehehei, la gara ai mai multe posibilitati: sa iei primul tren pana la prima statie, sa mergi pana la capat de linie sau pana unde te da jos controlorul pentru ca nu ai bilet. dar bineinteles ca nu m-ar da jos nashu. i-as arata ca nu am niciun ban la mine, ca nu am nici acte si ca abonamentul la telefon este suspendat. asa este, printr-o conjunctura nefasta (o sa ma gandesc eu bine cum s-o imbrobodesc) am ramas fara bani si acte intr-un oras strain si trebuie sa ajung neaparat acasa. ar fi inuman sa ma dea jos din tren, asa fara bani si acte si telefon: m-ar condamna la moarte sigura. alta posibilitate, care ma atrage mai mult aici in gara, este sa… acum, stiti si voi care poate fi posibilitatea asta. ce mai poti face cu un tren altceva decat sa te urci in el?

Am intrat in gara si ma uit la panoul cu mersul trenurilor. aici nu este lista separata cu sosiri si plecari, ci toate trenurile sunt afisate intr-un singur tabel. cat e ceasul? 17:38. primul tren, personalul 2857 turceni – tg jiu, trebuie sa ajunga in 8 minute. Ah. uite-l pe peron, a si venit. singurul tren din tara asta care a ajuns nu cu intarziere ci mai devreme. intr-un fel ma bucur ca nu-l mai prind, ar fi fost prosteste sa ma arunc in fata lui asa deodata, fugind direct din strada, fara sa vizualizez voluptos gandul. si oricum, cu ce elan poate ajunge in gara un personal? ar fi trebuit sa alerg si eu inspre el pe sina, cu toata viteza de care-s in stare, ca sa nu exagerez cand as spune ca am fost calcat de tren. si nici macar nu pot sa plec cu el undeva, pentru ca e la capat de linie. ok, urmatorul? personalul 2083 de la craiova la petrosani, care ajunge in 46 minute. da’ ce-s prost sa stau atata dupa el? mai bine ma duc la coloana infinitului, sa astept sa ma trazneasca ceva de sus.

Din nou pe stradute, mergand fara un scop anume. asa-mi place mie sa spun. nu se poate sa mergi la intamplare prin targu jiu si sa nu dai nas in nas cu coloana. de fapt, acum chiar habar n-am pe unde am ajuns. asta-i buna, m-am ratacit! cam asa-i. ia uite la locul asta intunecos de sub pasarela – numai bun sa te spanzuri. cum cu ce? am fularul asta lung de la sora-mea. poate o sa-i fie mai usor sa suporte vestea cand o sa afle ca fularul impletit de ea cu mana ei m-a ajutat cu ceva. iarasi ma apuca rasul cand ma imaginez atarnand asa imbracat in palton, de un fular in dungi (proiectul si culorile eu i le-am indicat) dar stii ce ar fi culmea? sa nu mor! sa tot atarn asa cateva zile leganandu-ma semi-strangulat fara sa pot sa strig (oricum nu as vrea sa strig – ar fi penibil). e bine macar ca nu as avea cum sa racesc, cu fularul mereu la gat. pana la urma voi muri de inanitie acolo atarnat de grinda sub pod. locul este atat de intunecos incat nici nu m-ar remarca cineva – in afara de cainii astia, care ar rontai zilnic din mine. mai intai mi-ar roade picioarele, dupa aia mi-ar sfasia cutia toracica, mainile si gatul, apoi s-ar harjoni unul cu altul sarind sa-mi insface capul, care ar cadea intr-un final din streang si dupa ce s-ar juca javrutele cu el, l-ar manca pe tot. ce disparitie convenabila! cu atat ai mult cu cat prefer asta aparitiei unei stiri in presa.

Aolica aoleu, unde am ajuns, unde m-au purtat picioarele? strada pe care mergeam se ingusteaza si da intr-o rapa sumbra, parca-ar fi capatul lumii aici. n-o iau pe drumul ala nici mort! o cotesc mai bine pe aici, prima la stanga. Ah! ce surpriza: in fund de perspectiva, la capatul strazii, coloana infinitului. ma indrept spre ea, privind in jos, nu stiu de ce, probabil ca vreau sa ridic ochii doar cand ajung acolo – nu-mi place s-o vad mica, de departe. mi-ar placea sa am puterea sa ajung langa ea si sa o ignor complet, ca si cum experienta vizuala nu ar fi esentiala – ceea ce este perfect adevarat, in pula mea!

Pentru cine nu a fost la targu jiu, coloana lui brancusi este amplasata in mijlocul unui parc rotund foarte mare, acum acoperit in intregime de zapada. urmele de pasi duc toate spre coloana, dar eu merg pe o alee spre una dintre banci. nu cred ca am stat vreodata asezat pe o banca acoperita de zapada – dar iaca acuma, o voi face! Iata-l pe eroul nostru, singur cu coloana infinitului. De jur imprejur se aud de peste tot cainii care latra din curtile oamenilor si din cand in cand, cate o masina trecand, in indepartari. Ha! oare ce face un om hmmm, cum sa-i spun… prost, de ce nu? ce face un om PROST asadar cand ajunge aici? se uita la coloana de jos in sus si apoi de sus in jos? pun pariu ca exista gagici care o si mangaie, ca sa aiba si o traire intima cu ea. ia sa numar elementele, oare cate or fi? unu, doi, trei… e greu, iti joaca ochii pe dracia asta. m-am incurcat. din nou: uuunu… doooi… treeei… paaatru… da, patru. ok ciiinci… saaase… saaapte… ooo… ce a fost asta? am impresia clara ca in varf este o lumina ceva, un spot ca de proiector orientat spre cer. grabesc numaratoarea si ajung in varf. nu-i nimic aici, nici un bec. doar coloana (15 bucati + soclul si terminatia ) care se profileaza pe cerul de inserat. sa mai incep odata: 1, 2, 3, 4, 5, 6… asa este, cand ajung aici si ma uit doar la segmentele astea de mijloc, am impresia clara ca in varf este o lumina. ca un nimb, ca un flux de energie care duce spre inaltimi. cum de nu a mai observat nimeni asta pana la mine? doar nu oi fi eu singurul care vede asta. ar fi ingrozitor, sa ajung sa ma cred cel ales, ca este un semn aparut doar pentru mine! voi scrie o carte “efectul coloanei infinitului” si voi deveni guru. ia sa mai mai bucur pe indelete de nalucirea asta a mea, ca si-asa n-am nimic altceva de facut. daca o parcurg de jos in sus cursiv fara sa numar piesa cu piesa, lumina asta albastruie nu apare, dar daca numar piesele in gand, iat-o! apoi, imediat dupa ce trec de jumatate, lumina se pierde incetul cu incetul. repet experimentul inca si inca o data din nou pana vedenia devine ceva derizoriu pana si pentru mine. nu mai inteleg nici eu ce vad. ai putea sa juri ca este o lumina si totusi cand te apropii de ea, iaca dispare, se dilueaza ca o iluzie. este o iluzie optica, fara indoiala. uite, n-as putea sa mor fara sa stiu ca nu am povestit asta cuiva. nu, nu in scrisoarea de adio. acolo as scrie doar ca, de fapt, v-am iubit pe toti. si ca sunt un om vesel orice s-ar crede despre mine. nu-s deloc depresiv si negativist. nu, nu, deloc. problema este ca n-o sa-mi ajunga o viata sa scriu toate astea, sa nu mai apuc sa-mi iau zilele pentru ca o sa mor de moarte buna inainte.

Sar de pe banca si o iau la pas alert pe aleea pe care am si venit. la intrarea in parc trec pe langa un grup de pustani si gagicute care-si aprind tigarile unul de la altul. se uita toti curiosi la mine, chicotind – probabil ca m-au vazut cum stateam pe banca si priveam coloana ca un cretin suprem. bineinteles, ca un cretin suprem! in mijlocul zapezilor, singur pe banca, picior peste picior, cu mainile bagate in buzunarele paltonului. imi vine sa rad si mie de imagine si nu ascund asta in timp ce ma adancesc in ochii fetei pe langa care trec, iar ea imi evita privirea sufland fumul intr-un norisor crispat de ger. se gandesc probabil ca oi fi un strain: aia au voie sa fie asa, nebuni blajini. pasesc tantos mai departe, sarind peste o groapa din trotuar. Seara asta jucam whist la Cezara.

4 comentarii »

  1. Frumos! Frumosul e de fapt confirmarea. Nu-s cu capul…au mai vazut si altii lumina. Si la modul asta, zau ca nu mai apuci sa-ti iei zilele. Scrii prea bine ca sa te opresti…

    Comentariu de Un trecator (o trecatoare??) — Ianuarie 30, 2011 @ 23:30

  2. […] pe Stefan Costache, medicul stomatolog care mi-a devenit apropiat dupa ce i-am fost pacient sau pe Botex, care pare un inadaptat la viata urbana. Si el…  Ar fi o ricum o gramada de cunoscuti si […]

    Pingback de O lume perfecta « Matius's BLOG — Februarie 21, 2011 @ 09:11

  3. Am fost in Tg. Jiu si nu se putea sa nu merg sa vad coloana … sa nu ma pup sub poarta sarutului.deh…traditia…superstitiile …cine stie de ce …poate de moldoveanca ce sunt.
    Imi place sa citesc ce scrii…sper sa nu dai …dependenta.

    Comentariu de Anaiss — Martie 3, 2011 @ 18:27

  4. […] Eh, și mă trezeam dimineață distrus că nu a fost iar decât un vis și în același timp și plin de bucurie pentru ce minunății am văzut. M-am tot gândit la oare ce înseamnă toate astea și la motivul pentru care aveam visul ăsta atât de des. Nu mă pricep la interpretat freudian vise și nici băbește sau altfel dar eu tind să cred că eram într-o etapă de căutare a sensului vieții și cel mai la îndemână răspuns părea să fie ăsta cu alienii, așa că eram nerăbdător sa primesc revelația. Bineînțeles, revelația nu a venit niciodată (hmm, cine știe oare ce secrete klingoniano-raeliene cunosc și nu vreau să vă dezvălui taina), așa că a urmat o perioadă în care nu mi-a mai păsat de nimic în sinea mea, doar deziluzie, lehamite și depresie, care a tot durat cam 20 de ani. Până în ziua în care am făcut singur o plimbare în jurul Coloanei Infinite, care mi-a făcut un semn cu ochiul. Am scris experiența asta aici. […]

    Pingback de Vis cosmic – Liceul Cosmic — Martie 19, 2016 @ 00:25


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: