[idiot]

Decembrie 30, 2010

hapciu!

Filed under: delir — Pœtrip @ 02:02

cel mai inhibant lucru pentru mine este sa iau in serios ceea ce fac. ma ajuta foarte mult sa imi organizez gandurile pe care vreau sa le comunic, este adevarat, dar la fel de adevarat este ca lucrul asta pur si simplu imi face greata sa mai scriu ceva. cand realizez potentialul unui subiect, unei teme, unei idei ma apuca un fel de lehamite si lene care nici macar nu merita descrisa. ca sa fiu deplin multumit de rezultat ar trebui sa-mi identific „punctele principale”, sa le distilez, sa le sintetizez, sa le ierahizez, sa le apoi urmeaza o munca sisifica de documentare care trebuie bineinteles sa se reflecte intr-o viziune globala si nepartinitoare, de preferat in plus si originala: cand am vazut filmul politist-adjectiv am aratat cu degetul „aha! blow up!” si tocmai ma pregateam sa fac o lista cu asemanarile si cand colo la un simplu google search gasesc pe toate gardurile comparatia asta. de exemplu fraza dinainte, trebuie sa o tai sau sa o las? nu cumva se vede prea evident ca incerc sa ma arat destept? mai destept decat sunt sau mai destept decat par? sau fara sa-mi dau seama am alunecat in extrema cealalta, in care dau singur cu piatra in mine primul fara sa fie cazul, ca ma desfiintez de la radacina, ca ma subestimez prea crunt. exista preconceptia conform careia daca a dat dracu si ai un talent oarecare, deodata hop! te-ai ales in carca si cu o misiune, si nu orice fel de misiune, ci una inalta, care te depaseste si pe tine insuti, nu-ti bate capu’ tu cu asta. cel mai simplu ar fi deci sa fac cum NU am facut mai sus, adica sa deschid robinetul fara sa-mi pese daca va curge apa calda sau rece, murdara sau curata. sa nu-mi pese de „prima fraza percutanta, incheierea memorabila, iar continutul sa nu treneze”. daca as fi intrebat de cineva „care sunt subiectele mele preferate” nu as sti sa raspund – si asta este un lucru care ma face foarte mandru de mine. nimic nu ma scarbeste mai mult decat autorul posedat care ataca subiecte fierbinti, mari, tari si grele. adica chiar ceea ce in clipa asta fac eu. de fapt imi place sa scriu despre o nimca-toata si fara sa-mi dau seama sa se intample in asa fel incat de la sine sa spun mai multe decat vreau si decat cred eu insumi ca sunt capabil. a fi deliberat involuntar. daca as incerca sa atac multilateral un singur subiect nu l-as putea niciodata epuiza, in schimb daca povestesc drumul meu din pat catre buda, devine o calatorie initatica prin care trec ca gasca pe apa. cel mai bine, cel mai liber m-as simti daca as putea sa ma pacalesc ca scriu doar pentru mine insumi, ca nu am cititori deloc si ca pot sa-mi bat joc in orice fel de ceea ce este considerat „scriitura”. asa cum am facut in clasa a doua cand am avut curajul de a-i arata tovarasei invatatoare o poveste scrisa de mine, prima poveste scrisa de mine, un  basm de singura o pagina care incepea cu „a fost odata ca niciodata pe vremea cand broastele aveau pene si purtau sosete cu dungi…”, dupa care firul epic se curma brusc inainte de orice deznodamant – se pare ca de pe vremea aia eram un incrancenat partizan al defetismului. mai tarziu in clasa a patra am devenit pentru o zi vedeta scolii: am fost laudat pentru cea mai frumoasa compunere cu tema „iarna” si am luat primul zece la materia asta (da, era o materia compunerea – ne invatau cum sa folosim cat mai dibaci limba de lemn – mereu am asociat expresia asta cu pinochio caruia ii crestea nasul cand spunea minciuni). am fost chemat in fata intregii clase pentru a-mi citi compunerea, aplaudat, imbratisat, apoi si in fata altor tovarase si copii din alte clase, ovationat, servit cu bomboane.  a fost decretata cea mai frumoasa compunere din toate timpurile, probabil au trimis-o si la cabinetul central. desigur, detestam compunerile, dar am reusit sa zamislesc aceasta minunatie doar pentru ca mi-am batut joc amestecand fara nici o mila in ea ca intr-un cazan toate „expresiile frumoase” pe care trebuia sa le folosim. in afara de lista din clasa a patra am cautat in caietele mai vechi din clasa a doua si in cele din clasa a treia. rezultatul? un monstru de metafore si comparatii feerice, un conglomerat bolnav de elucubratii si clisee exprimate de fiecare data cu alte sinonime pentru zapada, nea, omat. singur in fata atator copii invidiosi, fetite cu ochii visatori si invatatoare umectate am citit si rascitit cu nod in gat si intonatie mecanica, pustiit de un sentiment deplin al imposturii mele gigantice laudate de toti. mai apoi, in clasa a saptea ne-a anuntat profeseoara de limba romana ca tema pentru a doua zi avem de facut „o compunere libera in care sa avem curaj sa folosim limba vorbita, personaje ca noi insine si intampalri reale” pur si simplu era prima oara cand ma incanta ideea unei compuneri adevarate asa ca imediat dupa ce am ajuns acasa de la scoala am si scris-o pe nerasuflate. nu mai tin minte despre ce anume era, dar stiu ca am folosit toate injuraturile pe care le auzisem pan atunci precum si toate poreclele celor din curtea blocului: bila, oaie, donald, creata, balbaitu, buric, halunga, torpila. m-am culcat incantat abia asteptand sa vina a doua zi ca sa o citesc si sa fiu laudat, asa cum merit. in pauza dinainte de ora de limba romana un coleg care nu si-a facut tema a vrut sa copieze de la mine compunerea insa dupa ce a citit cateva paragrafe a exclamat „haha! doar n-o sa scriu prostiile astea! nu vreaus a iau nota 3!” toti ceilalti colegii m-au evertizat ca mai bine spun ca nu mi-am facut tema decat sa ma fac de ras. ei scrisesera despre pionieri fruntasi, despre vacanta la bunici, despre iarna cea feerica. nu poti sa spui „poate-ti dau un sut in cur de-ti sare chelia” – se pare ca erau si ei constienti de pericolele din regimul opresiv in care vietuiam – inainte de ’89 nu stiam ca va veni un ’89. dar ce m-a apucat iarasi m-a luat valul si bat campii despre mine doar ca sa ma aud vorbind? pana la urma, totul e clar: singurul lucru care imi face chef sa scriu este nevoia mea de a va explica pe indelete ca nu am deloc chef sa scriu nimic.

ora de romana nu s-a mai tinut, profa era racita.

5 comentarii »

  1. „a fi deliberat involuntar”, formula care te-a consacrat
    Noroc! In 2011.

    Comentariu de Ioana Dunea — Decembrie 31, 2010 @ 16:08

  2. stiu, as cred si eu :) prea multe cuvinte, cand ar fi fost de ajuns astea doua

    Comentariu de Jdjot[ — Ianuarie 1, 2011 @ 17:23

  3. coae, eşti bolnav. da’ ai dreptate.

    Comentariu de culmea — Ianuarie 3, 2011 @ 09:54

  4. fals.
    esti un botezat!

    Comentariu de jocktherock — Ianuarie 6, 2011 @ 12:26

  5. Ati fi interesat de un schimb de link cu site-ul nostru? Astept un raspuns pe adresa de email lasata in semnatura. Va multumesc anticipat.

    Comentariu de Metode de copiat — Ianuarie 8, 2011 @ 17:23


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: