[idiot]

Iunie 23, 2009

azi dimineata, Dumnezeu mi-a trimis un semn

Filed under: delir — Pœtrip @ 07:27
Tags:

de intrebare.

(cateodata raspunsul vine inainte sa te intrebi, dar in cazul asta trebuie sa stii sa alegi bine intrebarea)

URMEAZA UN TEXT FOARTE LUNG DAR OPTIONAL

PAHARUL CU APA PENTRU PROTEZA ESTE ESENTIAL

in timp ce asteptam sa fiarba apa pentru cafea, am deschis televizorul la intamplare pe ce buton s-a nimerit buca stanga si am prins o scena ce parea a fi finalul unui film american. un politist pe motocicleta pe autostrada in urmarirea unei dube flower power al carei sofer ii ignora semnele. pentru o clipa m-am gandit ca ar putea fi continuarea unui alt film pe care am inceput sa-l vad / pardon, sa-l vizionez / pardon, sa-l lecturez cu 3 zile in urma, in care nick nolte (foarte tanar dar neschimbat) si inca un pustan se sparg in figuri cu un chevrolet cu reactie si sunt luati la ochi de un politist obsedat dar nu mai stiu ce s-a intamplat pentru ca am adormit – sa fi fost cam aceeasi ora cu asta la care m-am trezit azi, in alt film. aici politistul, exact cand ajunge in spatele dubei ca sa verifice din ce motiv soferul ruleaza cu o viteza suspect de legala, incaseaza in piept un foc de arma misterios, tras de cineva care se ascundea in duba si nu voia sa fie intrerupt de la lectura cartii „Ga Ga Ga si alti cativa”. socul impuscaturii il smuceste cat colo de pe motocicleta, care ii zboara dintre picioare – imagine pe care se insista mult in slow motion (dupa moda vremii: Zabriskie Point si scena similara din Easy Rider) Politistul plin de bulion pe camasa descrie cateva rostogoliri prin aer si pe asfalt, hotarand-se pana la urma sa moara in pozitia „in cur pe linia continua, cracanat si cu capul in piept”. din fata lui camera se departeaza usurel de reprezentantul legii de-a lungul autostradei, filmat in continuare „cu incetinitorul”. o marioneta cu firele taiate a carei postura lipsita de demnitate sugereaza brutalitatea cu care l-a secerat soarta la job. intr-un singur cadru, fara taietura, din slow motion se revine la timpul real si apoi se accelereaza viteza, odata cu indepartarea camerei de-a lungul soselei pe linia continua. scena incredibil de insuportabil de savuros de lunga si domoala, probabil ca artistul vrea sa ne spuna ceva dar inca nu stim ce. mai ales ca nu am vazut nici inceputul, nici mijlocul filmului. cateodata imi face placere sa vad filmele asa de la jumatate, macar esti fortat sa faci un minim efort intelectual ca sa „prinzi ” ceva. chiar ma intrebam daca pe parcursul filmarii asteia, elementul cheie al filmului, chef-d’oeuvre al regizorului, va aparea cumva in cadru si motocicleta naravasa care a zbughit-o de sub fundul politistului. logic, ar fi justificat sa o vedem in cadru rasturnata pe undeva, ca doar nu a trecut in alta dimensiune. in anumite situatii rigurozitatea detaliilor si inclestarea in real dauneaza IDEII. desi ar da un plus de credibilitate, epava motorului ar incarca inutil cadrul si conceptul, nu mai vrem sa ne batem capul cu asemenea lucruri lumesti acum cand aproape percepem unde a vrut sa ajunga autorul. ca sa fie sigur ca am inteles cu totii ca e o faza „de aia”, care da de gandit nene, a lasat-o sa respire, fara sa o impieteze cu „end credits”, desi ne scarpinam in scafarlie si nu intelegem oare de ce, oricum a iesit toata lumea din sala. dupa cateva sute de metri, apare totusi si motocicleta rasturnata in sant.

este genul de film cu final deschis la orice interpretare si ma voi hazarda sa pretind ca am inteles totul, chiar daca nu am vazut decat 5 minute. a vorbit foarte pe intelesul meu: linia vietii vopsita pe autostrada este timpul. chiar daca acel cadavru odios ramane in urma, nu dispare niciodata, nu este uitat, el exista undeva pe traseul parcurs de tine. esti mereu cu privirea blocata in urma – iti vezi doar trecutul, cu ceafa spre viitor. amintirile se indeparteaza din ce in ce mai tare, aproape ca poti pretinde ca s-au sters, ca acea crima este prescrisa. o gramada de prostii: pana la urma orice film, orice carte nu iti spune ceva nou ci iti reaminteste niste adevaruri – tot ce conteaza fiind felul in care o face. la un moment dat, prevestit de soundtrackul cu o melodie sfasietoare gen „tell me bla bla bla”, vine … implacabil … genericul de final, pe un stop cadru din ce in ce mai sters. ultimele ecouri ale povestii se pierd, existenta isi sterge urmele. morala? venim pe lume printr-o gaura si ne irosim toata viata ca sa ajungem din nou acolo, cum zicea Eric Burden. nu am aflat numele filmului pentru ca a trebuit sa alerg pana in bucatarie, daduse ibricul in foc.

traiesc porniri foarte extrem de contradictorii – pe de o parte mereu scarbit de ideeea de blog de succes, pe de alta parte mereu prada unui puternic impuls de exorcizare si exhibitionsm. pe cine ar intersa gandurile unei studente insomniace despre ce a inteles ea dintr-un film „de arta”? pe nimeni! asta ma face sa ma simt excelent in pielea mea :) e minunat sa postezi fara sa iti pese de reactiile, vizitele si cometariile celorlalti – trebuie sa ma ajut sa revin asa cum eram cand am inceput blogul asa ca daca nu va suparati, ma retrag, la treaba. inca ceva: nu suport blogarii care au postari de genul „unii zic asa. altii, asa. voi ce credeti?” faza care ma lasa perplex este ca dupa asta chiar iau in serios comentariile, raspund la fiecare in parte si de fiecare data le sterg pe alea ale mele, nu inteleg de ce, credeam ca internetul e o zona in care nu exista stavile in libera exprimare a ideilor, subt forma de injuraturi.

intre timp m-am chinuit si am gasit pe o pagina de net cu programul TV descrierea unui film care parea sa corespunda (nu mai stiam daca era pe MGM sau TCM): „Un film clasic uimitor, cu Robert Blake in rolul memorabil al unui politist pe motocicleta, dintr-un orasel, care trebuie sa infrunte o mare de deziluzii, schimbari si violente, la bordul Electra Glide.” mai cercetez si ce aflu? se intituleaza „Electra Glide in Blue” , 1973, singura opera cinematografica (din pacate) a regizorului James William Guercio, care in anii 60-70 a avut multiple preocupari: a cantat in formatia lui Frank Zappa, a fost producator muzical pentru cateva albume Blood, Sweat & Tears si a fost manager pentru Chicago pe toata durata existentei lor, de la zilele astea cand se spune ca Jimi Hendrix era un fan inrait al lor si s-a ajuns la asta directie comerciala imprimata de Peter Cetera, componentul de origine romana al formatiei. pana la urma Chicago s-a desfiintat in ’77, iar regizorul nostru avea o felie de drepturi mai mare decat toti membrii la un loc.

asa-i ca e exact cum am spus eu? voi ce credeti

2 comentarii »

  1. sa-mi bag pula de n-ai dreptate!!!fiind internet pot sa spun pula ,nu ?n-o sa imi stergi comentariul considerandul prea vulgar, nu?:P din ciclul filozofiilor de genu’ „viatza e ” ,ea chiar este un proces de reamintire…cum spuneaa…plm …cineva nu are importantza cine ca probabil i-a spus-o si lui cineva in vre-un fel,chiar fie si un televizor!..ba e atat de mishto starea de revelatzie incat dupa ce aflii tot ce itzi trebuie te pish pe tine gen ..plm acu ca stiu ce pula mea fac ?deaia imi plac mie asiaticii,pe langa ceai ,filmele cu „cichi cian”,hokusai,sailer moon(and all the manga shit),orez betzishoare sos de soia si bashchetzi facutzi pe vapor ,ei in shcolile lor filozofice au „dezvatzatori” in loc de „invatzatori”,pentru ca pornesc de la premiza clara ca oricate revelatzii vei avea tot din reflex iti vei traii viatza,reflexu ala prost invatzat de la oameni blazatzi si ignoranti si din orgoliu la varsta cand vroiai sa fi bagat in seama zicand ca „stiu si eu cum merg lucrurile,pentru varsta mea sunt destul de matur”,si trebuie cineva sa te reinvete sa traiesti dupa ce ti-ai dat seama mai mult sau mai putin cum stau lucrurile!ca problema sta in felul urmator daca dupa revelatie nu poti pune in aplicare „luminarea” cazi in depresie si incepi sa spurci de la un cap la altu intreaga creatzie cu invinuiri ca trebui sa fie cineva vinovat de lipsa ta de disciplina si putere…..auzi ba io nu mai scriu nimic la tine pe blog, da ?? !! sa fie clar ca pe al me s-au ashezat panze de paianjen!!!:P

    Comentariu de paiatzacuminteacreatza — Iunie 23, 2009 @ 12:57

  2. dragut, dramatic si de actiune.Da ceva de razboi n-ai?
    cu nemtii si americanii alea-s tari, ma duc sa fac popcorn.

    Comentariu de vasile — Iunie 23, 2009 @ 18:17


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: