[idiot]

Ianuarie 20, 2009

Joaca de-a Pescarul de Sarmale

Filed under: delir — Pœtrip @ 10:31

de Bătrânul şi Sarmala.

Când eram mici ne plăcea să ne jucăm „de-a războiul”. ne împarţeam arme imaginare, ne separam în doua tabere aflate într-o confruntare principială, hoţii şi vardiştii, cowboy-ii şi indienii, tătarii şi moldovenii, nemţii şi americanii după care incepea alergătura.

pieu-pieu te-am împuşcat. Tgd-tgd-tgd-tgdm. Noi avem mitralieraaa! Sşştuuujh. Sşştuujh. Bazuci. Ce-i aia o bazucă? Lansatoare de rachete. Ba nu există! Dupaaa mineee fraţilooor! JBOOOM! Inaiiinteee!!! Vin avioaneleee! (şi toti ne uitam in sus ca dupa muşte imaginare) jvvvvvvvviooooom… jjjjvvvvvvvvhhhhhhhiuuuu… shhhhhhhhplumblumblumblum. AAAAAAHHHhhhhhhh… m-au nimerit! Gnih! Mor, fraţilor. Bl… m! (şi o bală se prelinge din gură până pe tricou. Era totdeauna un moment magic când vedeai pe cineva care moare)

Jocul de-a violenta.

Intr-o mimare de bombardament in tranşeele construite de mine cu pernele canapelei, in timp ce eram aruncat de suflul exploziei intr-o parte, m-am izbit cu gâtul de o crosă de hockey din camera. Lovitura abia mi-a produs o zgârietură pe gât, dar pe moment eram sufocat de durere. Ma incleştasem cu mâna de pernă şi am stat asa câteva minute bune până durerea a inceput sa se disipeze şi am putut să imi revin din spasm. M-am ridicat in fund si m-am uitat in jur, cu lacrimi in ochi. Cum era posibil sa fiu ranit intr-un razboi in care ma jucam SINGUR? Toate armele jucarie din jurul meu, pernele si hainele după care ma ascundeam, biblioteca de deasupra căreia ma ochea un lunetist, toata recuzita cu care incercasem să creez scena unei bătălii, păreau acum atât de penibile. Durerea era atât de puternică, chiar şi in joacă. Dacă aş fi fost chiar pe front, printre gloanţe adevărate, printre explozii şi ploaie şi frig? Tot aşa m-aş fi alintat, cu zgârietura asta de pe gât? Când aveam dovada cea mai clară asupra stupiditaţii violentei, ce rost avea să mă mai joc vreodată …de-a războiul?

Joaca de-a atrocitatea.

Hai sa ne jucăm

de-a V şi W

De-a călăuza şi călăul

De-a parul şi paharul

De-a leacul şi berbeleacul

De-a răpitor de frumoasă şi răpitorul de frumoasă

De-a pasta, de-a periuţa şi de-a soarele cu dinţi

De-a rondul şi de-a nonsensul giratoriu

De-a mama, de-a tata şi de-a copiii cuminţi

Să ne intrecem in turbo-Dacii

Să ne trântim ca Greco-Romanii

De-a actorii şi salbăticii,

De-a maneliştii adevăraţi si imaginari duşmanii.

vorba lui ionescu, de-a măcelul

ca mâţele lui creangă cu motocelul


(se aude un gălgăit de whiskey care antreneaza cuburi de gheaţa, un sorbit, un inghiţit, un plescait din buze, un oftat,

zgomotul paharului aşezat pe masă, un mângăiat in barbă, un foşcait de haine, după care o voce de bărbat cugetă)

Dacă banul este ochiul dracului, care e pluralul de la ban? banii este (pardon, SUNT – dar nu v-aţi prins, nu?) sunt …ochii dracului sau …ochiul dracilor? Sau cumva chiar… ochii dracilor? – atunci când e vorba de mulţi, mulţi bani.

(ultimele cercetari ne indică faptul că in pahar nu era whiskey, ci lapte cu cacao)

Hai să ne jucam, sa ne jucam o-da-tă!!!

Pai… Ce?

Nu stiu, orice!

Jocul de-a orice-ul.

Jocul de-a peştele pe uscat.

Odată când eram mic mă jucam cu prietena mea in camera la mine, călare pe ea facând-o sa tipe şi să se zbată cu o perna pe fată. Mmmu mmma ooop, Mmmu mmma ooop se tot auzea de sub pernă dar eu in ciuda loviturilor de picioare si palme pe care mi le aplica ea orbeste si haotic, rezistam eroic. Din când in când, ridicam perna pentru câteva secunde in care auzeam destul de clar “nu mai po…” dar i-o tufleam din nou pe fată urlându-i “nu in-te-leeeg. Ceee spuuui?”. Nu primeam raspuns decat “Mmmu mmma ooop, Mmmu mmma ooop”. La un moment dat m-am plictisit şi am inlăturat perna. Printre gâfâieli si smiorcaieli, am reusit să pun cap la cap “de… ce … nu… te-ai… o-o-oprit? Nu … ti-am… făcut… semnul… că …. Nu mai…pot?” eeei, i-am râs, vezi c-ai mai putut?

scuzati-ma, inca nu am avut timp sa-i pun toate [âăîşţ]

1 comentariu »

  1. Nu o sa crezi, dar am dat de un copil de 8 ani care inca mai stie sa se joace asa. Si mai mult, are puterea de a atrage si pe altii in joc. Eu eram omul de foc si el era omul de gheata, si ne alergam unul pe altul dupa minge, impreuna cu cei pe care ii atingeam pt a-i trece fiecare in tabara lui. Asta a fost vara trecuta. Cu vreo 16 ani mai mare ca el, m-am simtit extraordinar.

    Comentariu de strongindependentwoman — Ianuarie 20, 2009 @ 21:54


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: