[idiot]

Iunie 11, 2007

sfera

Filed under: delir — Pœtrip @ 23:56

Mai, 19

Soarele torid care se roteşte in jurul bucureştilor se rostogoleşte încet de pe acoperişurile caselor din cartierul al-cărui-nume-nu-contează, lăsând umbre lungi peste intersecţia al-cărei-nume-nu-contează.

– STOP! Stop! Staţi puţin! Staaaţi puuuţin!

Am ajuns. Eram chiar acolo: in locul cel mai puţin important din întreg Universul. Patru străzi banale, câteva maşini …câţiva oameni care petrec şi nici ei nu ştiu de ce petrec şi alţi căţiva care trec şi nu-şi dau seama pe lângă ce trec.

– Haideţi să facem un om de zăpada!

A spus Jora. Pentru că ERA acolo, pentru că era TIMPUL potrivit ca să spună asta şi pentru că, evident, el era SINGURUL care putea să spună asta.

– Mă duc să aduc un morcov!

A spus Ami. Pentru că ERA acolo, pentru că era TIMPUL potrivit ca să spună asta şi pentru că, evident, ea era SINGURA care putea să spună asta.

Iar eu… eu am scris toate cele de mai sus.

Pentru că ERAM acolo, pentru că eram acolo la TIMPUL cel mai potrivit ca să fiu acolo şi pentru că, evident, eu sunt SINGURUL care putea să facă asta.

Totul s-a închis într-o bulă transparentă care pluteşte de atunci mereu deasupra locului cu pricina, marcându-l pentru eternitate. O poate vedea oricine. Doar că… nu mai ştiu să vă spun EXACT unde e…

(aplauze)

– eşti GENIAL măi Pulă! vreau în bulă, vreau în bulă!

– ba Jora e genial! Auzi tu, un om de zăpadă fară zăpadă!

– ba Ami e genială…

etc

Anunțuri

8 comentarii »

  1. oare timpul nu absoarbe bulele astea din aeru mineral?

    Comentariu de raluca maria — Iunie 12, 2007 @ 01:36

  2. cari buli uay, cari buuuli???

    Comentariu de Anonim — Iunie 12, 2007 @ 01:40

  3. doua zaci di buli mici cu idei sh doua zaci di buloaici mari cu seri de betivaneala curata

    Comentariu de raluca maria — Iunie 12, 2007 @ 02:34

  4. doua zaci di buli mici cu idei sh doua zaci di buloaici mari cu seri de betivaneala curata

    Comentariu de raluca maria — Iunie 12, 2007 @ 02:34

  5. -Eu aduc oala!..Şi pietrele, pentru ochi,tot EU!Tot EU!

    Am spus Eu, pentru că EU eram acolo,pentru că era TIMPUL potrivit ca EU să spun asta şi pentru că, EVIDENT, că EU eram SINGURA care putea să spună asta.
    (dar…, pnă să ajung eu cu oala, cu pietrele, soarele topi zăpada şi se transformă n bula aia transparentă, Ami, jucndu-se ea cu morcovul, i intră n cur, iar EU, văznd toate astea, pentru că eram acolo, am aşezat oala la intersecţia celor 4 străzi banale,ca să cnt un cntec cu şamani, pentru că era TIMPUL cel mai potrivit să-l cnt, şi-am aşteptat EU cuminte ploaia, ca să-mi umple oala cu apă de ploaie, pentru că mă gndisem EU(era exact momentul potrivit să se ntmple asta!!!!!) că pot băga oala la frigider, şi aşa măcar dacă nu aveam tot omul de zăpadă, măcar cu un cap(ce-i drept, n formă de oală) de om de zăpadă m-aş fi ales…ct despre cele 2 pietre…ce să spun?…ei, uite ce s-a ntmplat(nu de alta, dar fără pietre n-ar fi povestea completă, şi, dacă tot am fost acolo, şi era chiar momentul potrivit s-o fac), am luat EU, pe rnd pietrele, şi le-am aruncat una n bula, care,ce să vezi?!…s-a spart!..iar ce-a de-a doua, drept n creştetul capului unui gură-cască, care-şi pierdea timpul pe-acolo, n loc să deseneze, ca să uite locul unde s-a petrecut toată povestea…

    Comentariu de Anonim — Iunie 12, 2007 @ 03:04

  6. :)) hohoho :))

    Comentariu de Anonim — Iunie 12, 2007 @ 03:24

  7. inventia asta pula in general e geniala.in general doar.
    asta referitor la…esti genial, mai pula.
    cat despre restul blogului (acum tusesc si sunt serioasa)
    imi place faza aia cu „Pentru că ERA acolo, pentru că era TIMPUL potrivit ca să spună asta şi pentru că, evident, ea era SINGURA care putea să spună asta.”

    pe bune imi place.formularea.

    Comentariu de Anonim — Iunie 12, 2007 @ 05:04

  8. :))hohoho…fara rosu nu e mosu’!!!!!!!!!:))

    Comentariu de Anonim — Iunie 12, 2007 @ 17:41


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: