o prietena din iasi m-a amenintat din prima clipa in care a aflat ca IAMX vor veni in bucuresti ca trebuie sa o insotesc la concert, asa ca m-am pus pe ascultat trupa asta care nu-mi spunea nimic pana atunci. problema e ca, in afara de faptul ca am aflat ca vocalistul lor, Chris Corner, a cantat si pe la Sneaker Pimps, muzica lor nu mi-a spus nimic nici dupa ce am ascultat cu indarjire: pur si simplu nu am remarcat nimic, sunetele lor au trecut pe langa mine. si iata-ma la concert, in fratelli studios, printre atatia omenei care isi imagineaza ca felul in care se imbraca este atestarea sclipirii care-i diferentiaza pe ei de pleava. “warm-up” asigurat de un tip funky care arata ca un pui de tatar inapt de invazii, care a uitat sa se rada in cap cam de mult si care a dormit pe o parte. nu-mi puteam dezlipi privirea de la el, insa cand am facut-o, am remarcat o padure de degete ridicate dinspre public. la un moment dat a venit un nene in toiul unui nou mix pe care tocmai il lansase si i-a facut niste semne sugestive “drace, elibereaza locu’, s-au trezit freak-sii”. dupa cateva pregatiri timp in care am supt ultimii stropi din berea de 330ml la 12,5 lei, iata-i apar pe scena IAMX, intr-un beat mecanic de dirty-synth-pop si zbatandu-se intens cu parul in ochi aidoma unor adevarati rock-stars. poate ca nici nu m-as fi plictisit daca nu ar fi fost tot concertul exact pe aceesi linie – in afara de 2-3 “balade” pe care mai lipsea sa aprinda lumea brichetele. fondatorul trupei, cornel, in afara de faptul ca imita imitatia lui David Bowie, Iggy Pop si Marc Bolan din filmul “Velvet Underground” nu m-a convins nicio cipa ca ar avea un dram de voce. intr-adevar, inteleg costumatia lui care reflecta un personaj pe care-l intruchipeaza pe scena si care (vezi draga) nu are nicio legatura cu adevaratul “el”, cel din viata reala, insa eu in afara de o maimutareala ieftina nu am vazut nimic. nu credeam ca atatia tipi imbracati atat de interesant pot ascultat de fapt pe un nefutut in cur care canta cu capul pe spate si cu degetele raschirate la mana “nu te apropia, lasa-ma, lasa-ma”, la fel cum vedeam la ferstivalul mamaia. totul suna mult mai agresiv decat ascultasem eu inainte si cred ca prima oara in istorie cand asta imi displace la reprezentatia live a unei trupe. de ce? din cazua formei fara fond. muzica lor este cea mai previzibila auditie, iar o abordare atat de simplista n-am mai pomenit de la animal x incoace – dar macar ei recunosc ca nu canta decat pentru copii si tocmai din motivul asta 2-3 piese tot le mai ascult din cand in cand, de cateva ori pe zi. IAMX se vor ce este mai coios in muzica de azi, basina basinilor, iar lucrul acesta se vede prin atitudinea lor de cult-band inchipuit, in fapt un simplu produs de marketing creat pentru acei dintre voi carora le lipseste discernamantul muzical.
toti avem impresia stupida ca ceea ce ascultam noi ESTE muizca buna pentru ca, nu-i asa, ne place noua insine, iar noi nu avem chiar gusturi de cacat. ei bine, va garantez eu ca daca vi s-a parut basina cosmosului IAMX ieri seara, nu aveti discernamant muzical. in plus, personalitate de carton. sa descriu ascultatorul tipic de IAMX:
1. se ia un om de pe strada, care trebuie sa indeplineasca o singura conditie: sa vrea sa para “cool”
2. i se spune ca IAMX sunt “cool”
fireste, ar mai trebui sa va asigurati inainte ca omul nostru nu a ascultat cumva inainte Nine Inch Nails, pentru ca ar compromite intrgul experiment. IAMX suna ca niste cantecele de prescolari pe langa NIN.
alt lucru care ma scoate din sarite la orice trupa este folosirea sabloanelor in relatie cu publicul. asa zisul dialog nu este de fapt decat o insiruire de clisee dintre cele mai penibile “ce faceti, va simtiti bine?”, “cantati cu noi”, “hai, CANTATI in pula mea!” “ooo-ooo-o! acuma, voi! bravo”, ”acuma, doar baietii”, “acuma doar fetele”, “acuma doar fetele mari”, “acuma, doar bunicile”. IAMX nu s-au dat in laturi de la asa ceva, dovedindu-si inalta clasa in manierism: concertul a fost cap coada presarat cu gesturi cu mana la ureche care voiau sa ne spuna “nu va aud” sau “acuma, VOI!” sau “mai taaare, nu va aud”, “ridicati mainile sus” plus cateva pe care nu le-am inteles, gen “sariti!” sau ‘”ridicicati-va in picioare” asa ca ma tot frasuiam ne-stiind de capul meu ce sa fac si eram nevoit sa copii de la altii. dovada suprema ca pentru ei tot circul asta nu este decat un automatism a fost momentul penibil cand chitaristul ne indemna sa ne calmam, ca si cum prin absurd ar urma un moment de interiorizare muzicala foarte profunda, iar in acelasi timp, bateristul aplauda cu mainile sus. nu stiu cum am putut sa omit descrierea lor, penrtu ca este un element foarte important. pana si noemi, care era toata un bracklet de fericire, a recunoscut ca nu a fost decat o adunatura de motati care seu uiatu pe scena la alti motati. dar ce motati! a nu se intelege ca ma deranjeaza costumatia scenica a cuiva, dar o paiata pentru care sursa de inspiratie este glam-ul anilor 70 si ceva goth nu cred ca imi dovedeste prea multa originalitate. Dintre toti mascaricii pe care i-am vazut live, astia-s pe departe cei mai superficiali. Totul este doar poza, “atitudine” si furie mimata. Singurul lucru bun pe care pot sa-l spun despre IAMX este ca intr-adevar canta TARE si DIRECT. nesimtirea lor este jucata prost, iar soseta crosetata de la gatul vocalistului spune totul. banuiesc ca e pusa la deruta, sa credem ca ea e de vina pentru vocea lui stransa de coaie. Nici macar cu tipii stransi de coaie nu am vreo problema, am ascultat destul Buddy Holy si Pavlov’s Dog la viata mea – dar macar ei isi arata “coiul”, ceea ce cornelus nu o face. Pentru exemplificare “asa da”, cautati The Music sau autohtonii nostri, The MOOoD, care live taie rasuflarea.
Un criteriu propriu de evaluare a unei trupe este in functie de pozitia pe care o au in concert. O categorie ar fi “DINOZAURII”, cei care se arata pe scena de parca acolo s-ar fi nascut si isi si merita locul: superstaruri de genul Michael Jackson, Rolling Stones, Metallica, Depeche Mode, trupe care isi permit sa se pise pe public fara sa se supere nimeni, ba din contra. Alta categorie este “monstrii sacri”, cei care prin simpla aparitie pe scena impun respect: cine l-a vazut live pe Leonard Cohen intelege. Tori Amos, singura cu pianul. Rory Gallagher, care nu poza in nimic altceva decat el insusi, tinuta sa de scena fiind hainele “de strada”. Freddie Mercury care a ajuns sa sfideze toata teoria despre cum “trebuie” sa te imbraci pe scena, prezentandu-se descult, in pantaloni scuri si maieu. Daca mai adaugam si mustata, rezulta o tinuta in care nu ne-am imagina un rock-star. A treia categorie este compusa din oameni obisnuiti care nu exceleaza dar nici nu se sparg in figuri cumva – nu ai cum sa-i critici din punctul asta de vedere: Kurt Cobain, care a ajuns sa fie imitat pentru ca nu-l interesa ce pune pe el. Ultima categorie, si cea mai de cacat, ii cuprinde si pe IAMX: pseudo-talente care au impresia ca un cantaret, un Artist, nu are cum sa se imbrace ca un om obisnuit, asa cum l-am auzit declarand pe Traistaru, ala care a atins culmea succesului cu melodia “Banana”.
Am mai ascultat azi cele cateva piese IAMX de pe calculatorul de la birou, inainte de a scrie porcaria asta gigantica de postare, doar ca sa remarc faptul ca suna mai bine decat live. Ceea ce-mi confirma banuiala: pentru a nu plictisi audienta cu o lalaiala fada, au preferat sa dea totul la maxim, efecte si zdranganeala indefinibila cat incape. Oricare dintre noi ar fi fost la microfon si ar fi facut “aaaaaaa” traind intens o durere sufleteasca pentru 10 secunde, ar fi fost la fel de bun, cu ecoul ala invaluitor care camufla vocea. De fapt, muzica lor este un biet pop de 2 bani imbracat intr-o haina mai apocaliptica, suficient cat sa para “ciudata” in urechile unuia care nu are idee. Cel putin pupaza de la clape in niciun caz nu avea o maniera de interpretare instrumentala pe masura aspectului ei exterior atat de excentric: in 2 piese nu a facut altceva decat sa digiteze game si arpegii, in cele mai prafuite progresii de acorduri. do, re, mi, do, re, mi urcam doua masuri, mai urcam inca doua masuri, apoi revenim la do, re, mi, do, re, mi, timp in care se zvarcolea ca o lacusta cu un picior smuls. Finalul a pus capac pe wc concertului, terminat apoteotic dupa capul lor cu o lalaiala de genul “si caaand noooi nu vooom mai fiii”
in concluzie, muzica de suprafata pentru oameni de suprafata. Ii multumesc lui noemi pentru experienta deosebita pe care mi-a oferit-o in rezervatia de hipsteri. Apropo, in timpul concertului mi-a trecut prin scafarlie cum as putea sa fac sa sufere de moarte un asa specimen: sa-l imbrac in hainele mele si sa-l scot in strada.
about Feed
