Petushki

de ce am ochii înceţoşaţi eu oare
de la citit, de la băut sau poate
de la zona crepusculară?

totul este simplu

pana sa vina stiinta cu o explicatie, omul a gasit una divina pentru fiecare fenomen meteorologic. ansamblul acestor supersitii si felul in care manipuleaza ele oamenii se numeste religie. evident, in colturi diferite ale lumii, s-au dezvoltat religii diferite. simplul fapt ca intre ele exista diferente fundamentale insemana evident ca niciuna nu este buna. sau ca sunt bune toate la un loc, si anume in singurul aspect pe care-l au in comun: ca universul este guvernat, este condus de sus. cei mai multi oameni religiosi cu care am vorbit pretind totusi ca nu cred in acel dumnezeu ca fiind un mos in cer, ci intr-o entitate care ne depaseste capacitatea de intelegere. asa si este, pe dumnezeu il descoperim treptat. asa si este, dumnezeu este in toate. numai ca nu este un domn si nici un zeu. pe dumnezeu il descopera stiinta, pas cu pas. nu dumnezeu tuna si fulgera din cer, exista o explicatie stiintifica indisputabila pentru asta. nu dumnezeu face la eclipsa in mijlocul zilei sa fie noapte, exista o explicatie stiintifica pentru asta. nu dumnezeu l-a facut personal pe om, exista si pentru asta o explicatie stiintfica. si atunci, ce-i mai ramane lui dumnezeu sa fie? daca nici lumea n-a facut-o, ce rost are el? daca nu exista o viata de dincolo, de cine sa ne temem? clar, o viata de dincolo exista, dar in alt sens decat cea in care ar trebui sa mergem in rai sau cel mai probabil sa ardem in iad vesnic cu totii. nu, dupa moarte ne vom intoarce in natura, in constiinta universala, toate moleculele din corpul nostru vor trai in continuare in alte si alte forme sub obladuirea acestui dumnezeu – care este nimic altceva decat modul simplu in care merg lucrurile. desigur, un dumnezeu la care nu trebuie sa ne inchinam, pentru ca pierdem timpul degeaba sa ii multumim cartii de fizica, celei de chimie, manualului de matematica. nu eu am nevoie de dovezi ca sa arat ca nu exista dumnezeu, toti oamenii religiosi ignora dovezile stiintifice ele in fata ochilor. pur si simplu nu le place acel adevar, cei mai multi sunt copii mici care nu vor sa accepte ca mos craciun nu exista. moment in care ii auzi recurgand la argumentul ultim: tocmai in asta consta frumusetea credintei, ca ei cred in ciuda oricarei logici. cu alte cuvinte, nu e nevoie de dovezi pentru ca dovada este in ei. totul ar fi perfect daca ar urma cu adevarat aceasta idee si ar pune pe foc toate cartile sfinte, nu si-ar mai pierde timpul inchinandu-se si nu ar mai incerca sa impuna altora acea revelatie intima a lor.

bâldâbâc

nu-s fericit nici supărat

am un soare în rucsac

sunt inutil dar nu mult timp, viitorul

va veni

va veni

va veni

va veni

(Grigorillaz)

 

nu-s fericit nici supărat

îmi car soarele în rucsac

pentru zile de rahat, timpul meu

pentru mine

stă pe vine

pentru mine

stă pe vine

 

voi sări fix în bulină

de pe o trambulină

cea mai de sus, cea mai de jos, cât trei blocuri

de abis

cât trei blocuri

de abis

 

nu stiu să înot şi nici să zbor

am frică de înălţime si gol

slipii nu-i am la mine,

sper doar să nu mă doară

ochii,

de atâta lumină

atâta lumină

atâta lumină

atâta lumină

bâldâbâc!

atâta lumină

cinematografobie

ca un banc la care rade cel care l-a spus, asa sunt filmele in care plang personajele. am vazut unele in care toti actorii plang cap-coada, unii pe umerii altora si apoi fac schimb. ar trebui sa plangi si tu? ca si ala care rade singur, doar el de poanta lui, un film trist devine penibil daca nu te face sa plangi. un film cu bataie e prost daca nu faci scheme prin aer cu mainile si picioarele si cand iesi de la cinema nu-ti vine sa pocnesti pe cine-ti iese in cale. iar un film porno e o laba daca nu te convinge ca realmente ai pula de negru

in voia degetelor

nu imi aduc aminte sa fi publicat vreodata ceva aici si sa ma simt implinit, incantat, mandru si linistit cu rezultatul final. tocmai de asta nici nu mai imi bat capul sa mai corectez ceva ulterior – nu s-ar termina niciodata cu later edit-urile. si totusi exista oameni care apreciaza ce fac eu aici, care ma felicita sau chiar ma iubesc. suntem cu totii niste timizi inraiti dar cateodata se intampla sa ne trezim fata in fata la masa la o bere si sa aflu ca tocmai am de-a face cu un admirator sau alaturi in pat si aflu ca tocmai am de-a face cu o admiratoare… clipa in care imi infloreste pe figura acel zambet asimetric de care mi-e jena. dupa o clipa de flatare naucitoare ma adun si ma gandesc: dom’le, se pare ca nu eu sunt idiot. tu esti! (asta e un compliment mega dragalas)